Naţionala de rugby a României a fost învinsă pe Stadionul ”Arcul de Triumf”, de selecţionata din Tonga, în World Rugby Nations Cup, meci la care a asistat şi preşedintele Nicuşor Dan.
Citește și

Tonga s-a impus cu scorul de 43-38 (22-17). În prima repriză, punctele Stejarilor au fost marcate de Simionescu, Hartig şi Butnariu, un eseu fiecare, prima încercare fiind transformată de Conache.
În partea secundă punctele României au fost marcate de Weidner - un eseu şi Gajion două eseuri, Conache - o transformare şi Rupanu două transformări.
Înainte de meci, Nicuşor Dan a vizitat ambele vestiare, unde a stat de vorbă cu jucătorii şi le-a urat succes.
Naţionala de rugby a României mai are programate în noiembrie două meciuri pe teren propriu, la Bucureşti, pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească SUA (14 noiembrie) şi Canada (20 noiembrie).
