Juri Cisotti a fost unul dintre transferurile spectaculoase pe care FCSB le-a reuşit în această iarnă.
Citește și
Proaspăt adus de la Oţelul Galaţi pentru 200.000 de euro, Juri Cisotti se vrea a fi o soluţie în compartimentul median al campioanei.
Fotbalistul a efectuat şi stagiul de pregătire din Antalya cu FCSB, iar şansele sale de a juca la campioana României sunt tot mai mari.
În Turcia, Olaru s-a rupt şi va fi indisponibil mai multe săptămâni, iar fostul jucător de la Oţelul are toate şansele să prindă minute la echipa lui Becali.
MM Stoica a vorbit recent despre mijlocaşul italian. Oficialul echipei a avut doar cuvinte de laudă la adresa fotbalistului care a fost adus de Dorinel Munteanu în fotbalul românesc.
”Trebuie să se impună, are o concurenţă acerbă!”
”Cisotti nu are niciun fel de problemă. Sunt diferite antrenamentele, dar el nu pare să aibă probleme de adaptare, cel puţin la antrenament. La joc vom vedea, pentru că e cu totul şi cu totul altceva, chiar dacă doi ani Oţelul ne-a bătut la Bucureşti fără drept de apel. La noi, ritmul de joc e total diferit, jucătorii joacă mult mai repede decât jucătorii echipelor de la care vin fotbaliştii pe care îi transferăm.
Poate să joace orice poziţie de la numărul 8 în sus, chiar poate forţat de împrejurări şi ca număr 6. E un jucător polivalent, versatil, s-a văzut la Galaţi. Se descurcă destul de bine în orice zonă a terenului. Deocamdată trebuie să se impună, are o concurenţă acerbă, dar arată bine”, a spus MM Stoica, la microfonul Prima Sport.
Juri Cisotti evoluează în România din 2021, atunci când a ajuns în Liga 3 la Oţelul Galaţi. În următorii trei ani şi jumătate, mijlocaşul italian a contribuit la ascensiunea fostei sale echipe, care a urcat până în Superligă şi a jucat şi într-o finală de Cupă a României.
Cotat la 750.000 de euro pe Transfermarkt, mijlocaşul italian de 31 de ani a bifat 97 de meciuri, a înscris de 19 ori şi a oferit 9 pase decisive în tricoul Oţelului.