Filipe Coelho, antrenorul lui Universitatea Craiova, a comentat partida cu FC Voluntari.
Citește și
Universitatea Craiova şi FC Voluntari au încheiat la egalitate partida din etapa a doua din grupele Cupei României. Stevanovic şi-a introdus mingea în propria poartă, în minutul 41, iar Elisor a egalat în minutul 85.
Prezent la flash-interviu, Filipe Coelho s-a arătat nemulţumit de rezultat şi a negat orice conflict cu Steven Nsimba.
„Despre meci, consider că au fost două reprize diferite. Nu am avut atitudinea corectă în prima repriză, dar în a doua ne-am revenit. Puteam să fim mult mai buni în prima repriză, de aceea am terminat la egalitate.
Anul trecut am făcut şase puncte, dar am avut nevoie de ultimul meci de acasă ca să ne calificăm. Nu sunt fericit de rezultat. Trebuie să lucrăm pentru a ne îmbunătăţi.
(n.r. despre jucătorii care au primit minute) Toţi trebuie să muncească mai mult, nu doar cei din primul 11. Suntem la un club mare şi vrem să câştigăm toate meciurile.
(n.r. despre situaţia lui Nsimba) Am mai răspuns, nu s-a întâmplat nimic între noi. Am trei atacanţi, trebuie să aleg între ei. El a jucat mai mult înainte, acum sunt Assad şi Elisor, care joacă mai mult. Dacă aveam vreo problemă cu el, nu ar fi fost nici măcar pe bancă”, a declarat Filipe Coelho.
