Ultima oră
Inter l-a adus pe internaţionalul englez Djed Spence Inter l-a adus pe internaţionalul englez Djed Spence
Istvan Szabo bifează primul punct la Csikszereda. ”Am arătat faptul că la noi se desfăşoară o activitate serioasă” Istvan Szabo bifează primul punct la Csikszereda. ”Am arătat faptul că la noi se desfăşoară o activitate serioasă”
”Avem încă multe lucruri de îmbunătăţit”. Doar remiză pentru Ovidiu Burcă pe terenul ultimei clasate ”Avem încă multe lucruri de îmbunătăţit”. Doar remiză pentru Ovidiu Burcă pe terenul ultimei clasate
"Bagă materiale, sari din bocanci cu el lângă tine. Bagă în sperieţi pe toată lumea" . Panduru a identificat principala ameninţare pentru defensiva Rapidului | VIDEO EXCLUSIV "Bagă materiale, sari din bocanci cu el lângă tine. Bagă în sperieţi pe toată lumea" . Panduru a identificat principala ameninţare pentru defensiva Rapidului | VIDEO EXCLUSIV
VIDEO | Rapid - Dinamo, LIVE pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro! Bellaarouch are o paradă de zile mari VIDEO | Rapid - Dinamo, LIVE pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro! Bellaarouch are o paradă de zile mari
Naţionala U16 pierde cu Polonia şi încheie pe locul 7 Campionatul European Naţionala U16 pierde cu Polonia şi încheie pe locul 7 Campionatul European

Editorial Vlad Măcicăşan | Atât s-a putut. Patru curiozităţi, după FCSB - Young Boys

Editoriale Publicat de Macicasan Vlad pe 3 oct 2025
mail-share icon Email

O înfrângere cu Young Boys, în condiţiile date, poate trece neobservată. Mai ales în această etapă a grupelor. Rămân, totuşi, câteva curiozităţi după seara europeană a FCSB.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38117/22187344/2/fcsb-young-boys-berna-uefa-europa-league-2-10-2025-3.jpg


 

1.Becali a început derby-ul cu Rădoi?

“Eu te-am făcut, eu te omor”, pare tactica lui Gigi Becali cu actualul sezon european. Ceva bate logica în toată strategia asta, care pare atât de complexă când este prezentată de patronul-antrenor. Ceva dă cu virgulă. Un an de zile, scopul tău este să ajungi într-o grupă europeană. Dar când ajungi acolo, joci cu rezervele. Îţi dai seama că Europa League te încurcă, te incomodează. E important campionatul acum. De ce? Ca să joci la anul în Europa tot cu rezervele?

Poate că strategia a fost alta. Gigi Becali are o ambiţie personală. Vrea să-i arate finului Rădoi că e mai antrenor decât el. Că a odihnit titularii şi că îl va bate în derby. Explicaţia asta ar fi singura care ar avea logică. Sigur că meciul cu Universitatea Craiova este important şi pentru clasament. Dar ambiţiile personale reprezintă cea mai importantă motivaţie din fotbalul românesc. Cu coeficientul de ţară şi alte calcule să-şi bată capul alţii.

2.Care e faza cu schimbările la pauza?

Aţi mai auzit de schimbări pregătite dinaintea meciului? Nici măcar nu se mai dă mesaj, acum se stabilesc de dinainte? Alibec e supărat şi bine zice. Cum poate să joace un jucător, ştiind că este schimbat la pauza, indiferent ce face? Oare nu afectează concentrarea lui? Dar dacă joacă foarte bine? Tot e schimbat şi în situaţia asta? Schimbările stabilite de dinaintea meciului par noua marcă înregistrată, la FCSB. Oare aşa fac şi marii antrenori. Nu prea îţi vine să crezi. Mai are sens să spunem că FCSB este echipa din Europa care face cele mai multe schimbări la pauză? Probabil s-a subînţeles deja.

3.Menajăm sau nu menajăm?

În haosul creat cu atâtea şi atâtea schimbări, nu prea s-a înţeles cum a fost tactica cu odihnitul titularilor. De ce au mai intrat Olaru, Cisotti, Bîrligea sau Tănase? Nu trebuiau odihniţi pentru meciul cu Craiova? Care este logica să intre la 0-2, când meciul era deja jucat? Sau oboseşti mai puţin dacă joci 45 de minute în repriza a doua, în loc să joci 45 de minute în prima repriză?  

4.Ce are Gigi Becali cu Târnovanu?

Patronul de la FCSB l-a criticat pe portarul său, după meci. Are sau nu dreptate? Poate n-a fost cel mai inspirat la golurile primite, dar statistica UEFA spune că nu există portar în acest sezon de Europa League care să fi apărat mai multe mingi decât Târnovanu. Are 14 parade, în două meciuri. În plus, a fost cel mai bun jucător al campioanei, atât cu Go Ahead Eagles cât şi cu Young Boys. Cu toate acestea, patronul l-a “înţepat” şi după meciul din Olanda. Cică cele şapte mingi parate atunci ar fi fost uşoare. Standardele în privinţa lui Târnovanu par cam ridicate. Pare în postura de angajatul lunii, dar certat de şef în şedinţă. Curios.

mail-share icon Email
viewscnt

Editoriale

Ultimele articole Toate articolele