Părea imposibil să se întâmple, dar pacientul dă semne de vindecare. Nici n-a fost nevoie de vreun leac băbesc sau de un vaccin revoluţionar. Pur şi simplu s-a întâmplat. Aproape că ne-am luat cu altele şi nici n-am sesizat cum s-a produs minunea. Aţi observat ce se întâmplă în ultima perioadă în Superliga României? Parcă n-am mai fi noi, românii.
Citește și
Încredere totală în antrenori
Gigi Becali nici nu vrea să audă de demiterea lui Charalambous. Ce antrenor al lui FCSB a stat atât de liniştit, sub locul 10 în clasament? Sabău şi-a pus demisia pe masă, dar şefii de la Universitatea Cluj l-au convins să rămână chiar şi după o înfrângere cu Csikszereda. Încredere totală în antrenori. În alte vremuri, Neluţu Varga l-ar fi demis pe Mandorlini înainte de meciul cu Hermannstadt. Cum să accepte cinci meciuri la rând fără victorie şi locul 12 în clasament? Sesizăm că s-a stricat “ghilotina de antrenori” în România. Parcă am asista la un campionat din vestul Europei.
Eram fruntaşi la demiteri
Ne-am lecuit? Patronii, primarii sau preşedinţii de cluburi din România au învăţat să aibă răbdare? Au mers la psiholog? Cum de ne-am schimbat în asemenea hal? Vorbim de aceeaşi conducători care în sezonul trecut au dus Superliga României pe locul 5 în topul campionatelor cu cei mai mulţi antrenori schimbaţi, din toată Europa. Patroni care erau mai agitaţi decât Ciclonul Barbara când venea vorba să dea afară omul de pe bancă. Am speriat până şi UEFA, care ne-a pus într-un astfel de clasament, calculând că echipele din Superliga au avut, în medie, 1,4 antrenori pentru fiecare echipă din campionat, în sezonul 2024 - 2025. Doar la bulgari, la turci, la croaţi şi la sârbi era mai rău decât la noi.
Motivele care au liniştit patronii
Parcă ne este şi frică de această linişte şi pace din acest sezon. Nu suntem obişnuiţi cu normalitatea care se aşterne peste campionatul nostru. Firescul de sperie şi ne gândim care ar fi motivele.
Poate că marii patroni din fotbalul românesc au mai îmbătrânit şi se “aprind” mai greu. Au şi sesizat că nici un antrenor “no tengo una bagheta magica” şi că de multe ori au schimbat degeaba “căpitanul” dacă “vasul” era spart şi lua apă.
Sau poate că nici oferta nu mai este una îmbietoare. Vedem cam aceleaşi feţe pe băncile echipelor şi s-a cam dus “moda” cu antrenorii tineri văzuţi ca nişte salvatori.
Oricare ar fi motivele, sesizăm normalitatea. Parcă vedem cum creşte autoritatea antrenorilor. Aplaudăm dar nu ne entuziasmăm prea tare. Au trecut doar 12 etape.
