Cine a zis că pierzi vremea dacă stai pe social media? Păi acolo este “monitorul oficial” din fotbalul românesc. Îţi bei cafeaua cu scrisoarea de 56 de rânduri a lui Edward Iordănescu, în care ex-selecţionerul încearcă să explice că e bine la CFR, dar că deocamdată a zis “pas”.
Citește și

Dar nu termini bine de citit gândurile puse pe peretele de la Facebook de Iordănescu, că intră postarea lui Kopic, de pe Instagram. Un mesaj de adio, scris “la sentiment”, pentru fanii lui Dinamo. Iar ştirea, pe care nu prea a simţit-o nimeni că vine, se propagă în viteză. Kopic nu mai este antrenorul lui Dinamo! “Am venit ca un străin, plec ca un Câine Roşu”, a scris antrenorul croat.
Kopic n-a plecat la fel de străin precum a venit? A fost sau nu “overrated”
Din păcate pentru el, nu a putut scrie în finalul mesajului “plec ca un cuceritor” sau “plec ca un star” sau “ca unul care a făcut istorie”. Un “veni, vidi, vici” fotbalistic, aşa cum mai scria Zlatan Ibrahimovic când schimba echipa. Se pune chiar o întrebare legitimă: Kopic n-a plecat la fel de străin precum a venit? Oare a fost o reuşită sau un eşec mandatul lui Zeljko Kopic, la Dinamo?
Lăudat ştim că a fost. Unii chiar l-au umplut de cupe pe care scrie “antrenorul anului în România”. Singurele trofee pe care le-a putut pune în bagajul cu care a plecat de la Dinamo. Dar nu cumva a fost “overrated” acest antrenor? Nu cumva ne-a luat ochii, urcând cu “valul” creat la Dinamo şi beneficiind şi de faptul că nu erau mari aşteptări de la el, atunci când a venit? A fost bun sau dezamăgitor mandatul lui Kopic, la Dinamo?
Argumente “pro Kopic”
Argumentele “pro Kopic” se leagă de faptul că, în mandatul său, Dinamo a redevenit o echipă din topul Superligii. Până la urmă, ce a preluat croatul? Echipa era pe locul 15, în 2023, când “alb-roşii” l-au adus în România. A salvat-o de la retrogradare şi a dus-o în play-off, în sezonul următor. A urmat încă un sezon cu calificare în play-off, locul 4 şi barajul pierdut, pentru calificarea în Conference League. Asta în ciuda faptului că Dinamo n-a avut un lot suficient de numeros şi echilibrat, cum şi-ar fi dorit Zeljko Kopic.
Argumente “contra Kopic”
Argumentele “contra Kopic” trebuie şi ele luate în calcul. Se poate spune că antrenorul a fost foarte bun ca “manta de vreme rea”, dar şi-a arătat limitele când pretenţiile au început să crească.
A ridicat nivelul echipei şi pentru că s-a ridicat nivelul salariilor şi a crescut valoarea jucătorilor pe care i-a avut la dispoziţie. Şi când a venit momentul să aducă ceva nou în jocul lui Dinamo, nu a mai făcut-o. Ratarea unei calificări în cupele europene, în sezonul recent încheiat, i se poate imputa şi antrenorului.
Dinamo a avut un buget peste nivelul lui “U” Cluj şi mai multă stabilitate decât CFR. Cu toate acestea, a terminat sub cele două echipe, în clasament. Beneficiind de câţiva jucători cu pretenţii de a fi numiţi cei mai buni din campionat pe posturile lor, Kopic n-a ajuns în vreo finală de Cupa României şi nici pe loc de Europa, cât timp a antrenat în România.
Indiscutabil rămâne faptul că Zeljko Kopic a fost o surpriză plăcută pentru Superliga României. Un croat necunoscut nouă, care a reuşit să stea trei ani pe una dintre cele mai vizate şi criticate poziţii din fotbalul românesc. Neînţelegerea limbii române poate constitui un avantaj, în unele cazuri.
