Ultima oră
Pentru prima oară după mai bine de opt ani, un non-chinez conduce în ierarhia mondială la simplu masculin în tenisul de masă Pentru prima oară după mai bine de opt ani, un non-chinez conduce în ierarhia mondială la simplu masculin în tenisul de masă
Naţionala U18 a remizat cu Portugalia la ”Turneul celor 4 Naţiuni” Naţionala U18 a remizat cu Portugalia la ”Turneul celor 4 Naţiuni”
Daniele De Rossi, foarte îngrijorat după eşecul cu Rapid. ”Situaţia ar putea fi mult mai gravă” Daniele De Rossi, foarte îngrijorat după eşecul cu Rapid. ”Situaţia ar putea fi mult mai gravă”
LIVE TEXT | Polonia - România 5-0. Suntem KO! LIVE TEXT | Polonia - România 5-0. Suntem KO!
VIDEO | Daniel Pancu a ieşit la masă cu un jucător de la Rapid. ”Nu se compară cu o discuţie la bază sau la birou” VIDEO | Daniel Pancu a ieşit la masă cu un jucător de la Rapid. ”Nu se compară cu o discuţie la bază sau la birou”
Edi Iordănescu este optimist pentru naţională. ”Marcăm minim un gol, nu pierdem cu Polonia şi batem Suedia!” Edi Iordănescu este optimist pentru naţională. ”Marcăm minim un gol, nu pierdem cu Polonia şi batem Suedia!”

Editorial Vlad Măcicăşan | Sfârşit”U”l nu-i aici

Editoriale Publicat de Macicasan Vlad pe 14 apr 2026
mail-share icon Email

Era finalul sezonului 2015 - 2016, din Liga 2. “U” Cluj îşi juca acasă unul din ultimele meciuri într-un campionat în care finalul era uşor de anticipat. Echipa Clujului era pe loc retrogradabil, iar formaţii precum Şoimii Pâncota sau Unirea Tărlungeni o priveau de sus în clasament.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38117/22410345/1/fc-universitatea-cluj-universitatea-craiova-superliga-superbet-play-off-13-04-2026.jpg

 

Pe Cluj Arena, un stadion ce avea doar 5 ani de la inaugurare, răsuna în boxe vocea lui Florian Pittiş. “Când necazuri te doboară/ Şi prieteni n-ai să-i strigi/ Ţine minte, sfârşitul nu-i aici”. Era tot ce mai putea “U” Cluj să le ofere suporterilor ei: speranţa că într-o zi va fi mai bine. Inspirat ales atunci cântecul celor de la Pasărea Colibri. Dar cine ştie câţi suporteri au crezut în acele versuri?

Era greu, pentru că lipseau cu desăvârşire argumentele palpabile de care aceştia să-şi lege speranţa. Emoţiile fanilor se împărţeau atunci între jocurile din play-out-ul de Liga 2 şi “meciurile” de la Tribunal, când “U” Cluj încerca, aproape lunar, să evite falimentul. Finalul aşteptat atunci s-a produs. Echipa a retrogradat sportiv, dar clubul a intrat în faliment. A fost nevoie ca răul să piară, pentru ca ceva bun să renască la “U” Cluj.

Cel mai bun moment din istorie, pentru a fi fanul lui “U” Cluj

Luni seara, după 4-0 cu Universitatea Craiova, suporterii care au auzit atunci în boxe cântecul “Sfârşitul nu-i aici” şi-au dat seama că n-au fost minţiţi cu acele versuri. Sfârşitul n-a fost acolo, iar prezentul este strălucitor pentru fanii lui “U” Cluj. Este cel mai bun moment pentru a fi fanul lui “U” Cluj, din istoria de aproape 107 ani a acestei echipe. O echipă care n-a prea avut rezultate spectaculoase, dar a avut mereu suporteri. În 2009, peste 3000 de fani ai Universităţii Cluj au organizat un marş în centrul oraşului pentru a cere autorităţilor locale să sprijine sportul. Era un alt moment greu pentru “U” Cluj. Suporterii acestei echipei au îndurat multe, dar acum se bucură. 

Gestul istoric al fanilor de la Union Berlin

În urmă cu şapte ani, Union Berlin a jucat primul său meci din istorie în Bundesliga. Iar suporterii prezenţi pe stadion au adus fotografii cu apropiaţi care au decedat. Au vrut ca şi cei care n-au apucat să trăiască acel moment, la care au visat toată viaţa, să fie prezenţi la meci. Aşa ar putea să facă şi suporterii lui “U” Cluj, în aceste etape. Generaţii de fani ai “Şepcilor Roşii” n-au avut şansa să trăiască sentimentul că echipa lor chiar se bate la titlu. Când nu existau perspective, “U” Cluj a supravieţuit prin suporterii ei. “Când nu mai ai nici vise/ Şi nu ştii cum să te ridici/ Ţine minte, sfârşitul nu-i aici”, Pasărea Colibri.

mail-share icon Email
viewscnt

Editoriale

Ultimele articole Toate articolele