Preşedintele CIO, Thomas Bach, al cărui succesor urmează să fie ales peste trei zile în Grecia, a declarat, luni, că îşi părăseşte funcţia „foarte relaxat” şi că se simte „împăcat” cu el însuşi după ce a „dat” atât de mult mişcării olimpice.
Citește și
Întrebat despre starea sa de spirit înaintea ultimelor sale zile în funcţie, Thomas Bach s-a declarat „foarte relaxat”, nu în ultimul rând pentru că „nu a avut niciodată o problemă existenţială pe biroul (său) pentru mişcarea olimpică sau pentru Jocuri”.
„Simt că am dat ceva înapoi mişcării olimpice. În germană, s-ar spune „Sunt împăcat cu mine însumi””, a adăugat el.
Deşi bavarezul în vârstă de 71 de ani va preda oficial frâiele pe 23 iunie, succesorul său va fi cunoscut încă de joi, la finalul unei alegeri care se anunţă pe cât de istorică, pe atât de indecisă. Cu francezul David Lappartient şi cei şase rivali ai săi, printre care spaniolul Juan Antonio Samaranch Junior şi britanicul Sebastian Coe, CIO nu a văzut niciodată atât de mulţi candidaţi în competiţie în istoria sa de 130 de ani.
„Ceea ce mă simt obligat să spun despre profilul succesorului meu, am spus deja”, a explicat Thomas Bach, fără a dori să dea un nume.
Mai multe instituţii media susţin că, neoficial, germanul o susţine pe singura femeie candidată, sud-africana Kirsty Coventry. „Face tot ce poate pentru a se asigura că va fi ea”, a declarat recent pentru AFP, sub rezerva anonimatului, un membru al CIO.
„Cred că este momentul potrivit, pentru că este o nouă eră care necesită noi lideri”, a spus el.
Cea de-a 144-a Sesiune CIO se va desfăşura între 19-21 martie, la Costa Navarino, în Grecia.
Înaintea lucrărilor, preşedintele CIO Thomas Bach, a vizitat locul de naştere al Jocurilor, situl arheologic din Olimpia Antică, locul unde mâine va avea loc ceremonia de deschidere a Sesiunii 144 a CIO.
La această Sesiune CIO se va alege cel de-al 10-lea preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic.
Cei 7 candidaţi la funcţia de preşedinte sunt: Prinţul Feisal AL HUSSEIN, Lord Sebastian COE, Kirsty COVENTRY, Johan ELIASCH, David LAPPARTIENT, Juan Antonio SAMARANCH, Morinari WATANABE.
Octavian Morariu, membru CIO pentru România, va candida pentru o poziţie în Comitetul Executiv CIO.
Sesiunea CIO şi reuniunile Comitetului Executiv vor avea loc la clădirea House of Events, din cadrul staţiunii Romanos din Costa Navarino, în regiunea Peloponez din Grecia.