Ultima oră
VIDEO | Răzvan Marin, marcatorul de serviciu al României. ”Maturitatea pe care am căpătat-o ne-a adus în acest punct” VIDEO | Răzvan Marin, marcatorul de serviciu al României. ”Maturitatea pe care am căpătat-o ne-a adus în acest punct”
Basarab Panduru suprinde după victoria clară din Cipru. ”Am cam uitat cine suntem” | EXCLUSIV Basarab Panduru suprinde după victoria clară din Cipru. ”Am cam uitat cine suntem” | EXCLUSIV
”Sunt foarte fericit”. Radu Drăguşin, emoţionat după primul gol la naţională ”Sunt foarte fericit”. Radu Drăguşin, emoţionat după primul gol la naţională
O nouă seară de gală în Liga Naţiunilor. Portugalia a întrecut Polonia, iar Spania a câştigat greu cu Danemarca O nouă seară de gală în Liga Naţiunilor. Portugalia a întrecut Polonia, iar Spania a câştigat greu cu Danemarca
VIDEO | Cipru - România 0-3. Seară cu multe amintiri frumoase la Larnaca VIDEO | Cipru - România 0-3. Seară cu multe amintiri frumoase la Larnaca
MM Stoica, impresionat de ce a văzut la Cipru - România. ”Mai sigur şi mai spectaculos” MM Stoica, impresionat de ce a văzut la Cipru - România. ”Mai sigur şi mai spectaculos”

VIDEO | Cipru - România 0-3. Seară cu multe amintiri frumoase la Larnaca

Echipa nationala Publicat de Daian Cutu ieri, 23:30
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38206/21763121/2/cipru-romania-liga-natiunilor-12-12-2024.jpg

 

Naţionala de României a învins în Cipru, cu 3-0, în a treia etapă a grupei C2 din Liga Naţiunilor. ”Tricolorii” sunt pe primul loc în clasament, cu 9 puncte, după ce a câştigat şi primele două confruntări.

La Larnaca, echipa României a reuşit să facă o primă repriză excelentă, pe un stadion plin cu suporteri tricolori. Stanciu a adus prima ocazie pentru noi, în minutul 12, când portarul cipriot Joel Mall a scăpat balonul, însă a revenit şi l-a reţinut. După numai patru minute Dennis Man a înscris, după o serie de şuturi consecutive ale jucătorilor noştri, şi a deschis scorul. Al doilea gol al tricolorilor a venit în minutul 25. Mihăilă a căzut în careul cipriot după un duel cu Laifis, iar arbitrul german Stegemann a dictat penalti pentru România. A transformat cu siguranţă Răzvan Marin şi a majorat scorul. În minutul 36 Dennis Man a centrat peste toată apărarea adversă şi Radu Drăguşin a înscris cu o lovitură de cap, reuşind primul său gol pentru naţională şi stabilind scorul pauzei, 3-0 pentru România.

În partea secundă, Stanciu a şutat puţin peste poartă, în minutul 62, Drăguş a încercat să înscrie şi el, dar nu a reuşit şi jucătorul lui Trabzonspor a sfârşit prin a fi înlocuit. Românii nu au mai forţat, chiar dacă în minutul 86 Olaru a trimis o bombă respinsă de Mall, iar tuşierul a semnalizat o poziţie de ofsaid la Stanciu, într-o fază la care tricolorii trimiseseră mingea în plasă, şi meciul s-a terminat cu o victorie clară, 3-0 pentru România. Elevii lui Mircea Lucescu sunt lideri în grupa C2, cu nouă puncte din trei meciuri, Kosovo se află pe locul secund, cu 6 puncte, Cipru e pe trei, cu trei puncte, în timp ce Lituania a pierdut toate cele trei partide disputate în grupă.

VIDEO | Cipru - România 0-3 (Man 16, R. Marin 25-penalty, Drăguşin 36), în direct la Prima TV. Echipele de start:

  • Cipru: Mall - Artymatas, Laifis, Panagiotou - Antoniou, Kousoulos, Kastanos, Ioannou - Loizou, Pittas, Tzionis
  • România: Niţă - Raţiu, Burcă, Drăguşin, Bancu - R. Marin, M. Marin, Stanciu - Man, Drăguş, Mihăilă

Minutul 90+3: Final de meci! România bate cu 3-0.

Minutul 90+2: Pieros face o piruetă şi trage pe lângă poartă.

Minutul 87: Ianis Hagi înscrie la capătul unui acţiuni prelungite. Golul este anulat pentru offside.

Minutul 58: Acelaşi Drăguş e aproape de gol. A luat mingea unui adversar, dar a reluat moale.

Minutul 57: Drăguş şutează din marginea careului puţin pe lângă poartă.

Minutul 56: Portarul cipriot nu poate prinde din prima la capătul unei combinaţii ce l-a lansat pe Man.

Minutul 45+5: Pauză! România conduce cu 3-0.

Minutul 42: Mihăilă trage la scurt, dar Mall intervine.

Minutul 36: GOL România! Man centrează, iar Drăguşin reia cu capul din 6 metri.

Minutul 33: Niţă intervine fără ezitare la o minge venită din lovitură liberă.

Minutul 25: GOL România! Mihăilă este faultat în careu de Laifis. Se dictează penalty, iar Răzvan Marin transformă fără emoţii.

Minutul 16: GOL România! După o seriea de respingere, balonul a ajuns la Man, care a reluat din câţiva metri.

Minutul 12: Stanciu trage din careu. Mingea nu părea grea pentru Mall, dar potarul cipriot a fost aproape să o scape în poartă.

Minutul 1: A început partida!

------------------------------------------

Înaintea partidei de astăzi, România ocupă prima poziţie în Grupa 2 din Liga C, cu şase puncte după două meciuri. "Tricolorii" au câştigat duelul cu Kosovo, scor 3-0, şi partida cu Lituania, scor 3-1.

De cealaltă parte, Cipru ocupă locul al treilea, cu trei puncte, după victoria în faţa Lituaniei, scor 1-0, respectiv înfrângerea cu Kosovo, scor 0-4.

Ultimul meci direct a avut loc în 2011. România s-a impus, după penaltiuri, la un turneu amical organizat de Cipru. În timpul regulamentar scorul a fost 1-1, Gabriel Torje marcând golul României. De asemenea, ultima campanie oficială în care cele două combatante de astăzi s-au întâlnit a fost cea pentru calificarea la Campionatul Monidial din 1994. Atunci, ""tricolorii au câştigat ambele partide: 4-1, în deplasare, respectiv 2-1, acasă.

"Tricolorii" au nevoie de cele trei puncte pentru a îşi consolida prima poziţie în Grupa 2 din Liga C. Tot astăzi va avea loc şi partida dintre Kosovo şi Lituania, celălalte două echipe din grupa României.

mail-share icon Email
viewscnt